Mama și fiica ei
Într-o seară mă întorceam de la cabinet după o zi lungă de consultații nutriționale. Am decis să mă opresc la supermarketul din colț pentru a face câteva cumpărături. În timp ce mă plimbam printre raioane, am observat o mamă și fiica ei, ambele cu coșurile pline de produse.
La un moment dat, le-am auzit discutând aprins în fața raftului cu dulciuri.
„Mami, te rog, vreau ciocolata asta! Toate colegele mele o au la școală!” imploră fetița, ținând strâns o ciocolată mare cu alune.
„Nu, iubito. Am spus nu. Avem deja destule dulciuri acasă,” răspunse mama, vizibil obosită și iritată.
„Dar, mami, nu înțelegi! Dacă nu am și eu, iar vor râde de mine,” insistă fetița, aproape plângând.
Am privit această scenă cu interes și compasiune. Am putut vedea cum presiunea socială și dorința copilului de a se integra în grupul său de colegi o puneau pe mamă într-o poziție dificilă. Din experiența mea, știam cât de greu poate fi pentru părinți să echilibreze dorințele copiilor lor cu necesitatea de a le oferi o alimentație sănătoasă.
Câteva zile mai târziu, în cadrul unei ședințe cu un grup de părinți care căutau sfaturi despre nutriția copiilor lor, am decis să împărtășesc această întâmplare oferindu-le sfaturi folositoare iar acum am decis să împărtășesc cu voi atât întâmplarea cât și micile sfaturi.
Sfaturi pentru părinți
Comunicarea deschisă despre alimentație:
- Explicați-le copiilor de ce anumite alimente sunt mai sănătoase decât altele și cum pot influența starea lor de bine. O conversație sinceră ori de câte ori este nevoie (chiar in fiecare zi) despre efectele pe termen lung ale consumului de zahăr poate fi revelatoare.
- Împărtășiți-le povestiri despre persoane care au ales un stil de viață sănătos și beneficiile pe care le-au observat.
Echilibru și moderație:
- Nu interziceți complet dulciurile, ci încurajați un consum moderat. De exemplu, puteți stabili „un singur dulce pe zi” copilul are voie să mănânce dulce, însă cantitatea trebuie să fie mică , spre exemplu 4-5 patratele mici (20-30 gr).
- Atunci când copilul cere primele variante pe care le oferiți trebuie să fie dulcele sănătos. Înlocuiți dulciurile procesate cu opțiuni mai sănătoase, cum ar fi fructele proaspete sau deserturile făcute în casă cu mai puțin zahăr.
- NU oferiți copiilor dulce dacă aceștea nu vă cer. Pofta de dulce este transmisă de creier atunci când organismul are nevoie, însă acesta nu transmite și cantitatea.
- Nu interziceți în nici un fel copiilor alimentele cei se oferă atunci când este în vizită la un prietent/prietenă. Dacă acesta vă întreabă și considerați că nu este potrivit, atunci puteți interveni. Puteți interveni însă la cantitate. Spun asta deoarece la nivel inconștient se produc niște mecanisme dacă procedăm diferit.
Modelul personal:
- Fiți un exemplu pentru copiii voștri. Dacă ei văd că voi alegeți alimente sănătoase și vă bucurați de ele, sunt mai predispuși să vă urmeze exemplul.
- Împlicați-i în gătit și pregătirea mesei. Copiii sunt mai entuziasmați să mănânce alimente pe care le-au ajutat să le prepare.
Abordarea presiunii sociale:
- Încurajați copiii să vorbească deschis despre presiunile pe care le simt de la colegi și ajutați-i să găsească răspunsuri și strategii pentru a face față acestor situații.
- Încurajați activități extracurriculare care promovează sănătatea și bunăstarea, cum ar fi sporturile sau atelierele de gătit sănătos.
Concluzie
Întâmplarea de la supermarket mi-a reamintit cât de importantă este educația alimentară în familie. Parintii trebuie sa aibă în vedere faptul că dulciurile și gustările nesănătoase vor face parte din viața copilului, îi vor fi oferite de bunici, la scoală, la petreceri, în tabere, de sărbători și în timpul multor reuniuni de familie. Important este ca cei mici să învețe să se bucure de ele, adică să le aprecieze gustul, aromele și savoarea și să se obișnuiască să le consume în cantități moderate și doar ocazional.
Alegerile pe care le facem zilnic pentru noi și pentru copiii noștri nu sunt întotdeauna ușoare, dar sunt esențiale pentru sănătatea pe termen lung. Ca părinți, aveți puterea de a modela obiceiurile alimentare ale copiilor voștri și de a-i ghida spre un stil de viață sănătos și echilibrat.
Această poveste, sper să vă ofere o perspectivă practică și să vă încurajeze să faceți alegeri alimentare conștiente pentru voi și familiile voastre. Schimbările mici pot avea un impact major, iar fiecare decizie sănătoasă contează.
„Toate bolile pornesc din intestin” – Hipocrate