Categorie: Noutăți

Kilogramele nou-născutului și viitorul

Primul „element de identitate”pe care, de obicei, îl dobândește omul, imediat după intrarea sa în viață, este un număr compus din 4 cifre. După numai câteva respirații, nou născutul este cântărit, și greutatea sa, exprimată în grame, reprezintă cele 4 cifre care, înaintea certificatului de naștere, sunt întâiul semn de „oficializare” a unei noi existențe.

Ce semnificație imediată și de viitor are greutatea nou-născutului?

În primul rând, trebuie amintit că greutatea la naștere este un paramentru foarte elastic. Nu există cifre care să reprezinte cu strictețe ceea ce de obicei denumim „normal”, ci numai anumite limite, destul de largi, în cadrul cărora nu există motive de neliniște sau probleme deosebite.

Acestă relativitate a importanței imediate a greutății nou-născutului este, în general, bine cunoscută; dar ca multe lucruri devenite aproape banale, subînțelese, ea trebuie mereu reamintită. Mai ales celor ce sunt pe cale să devină părinți.

De câte ori aceștia, în momentul când află că odrasla lor nou-născută are cu câteva sute de grame mai puțin decât alți copii, nu trec cel puțin printr-o dezamăgire îngrijorată, dacă nu construiesc în jurul acestui aparent deficit o mică și trecătoare, dar foarte sinceră dramă?

Iată de ce limitele în cadrul cărora greutatea nou-născuților poate fi considerată normală, pot fi însoțite de următoarele observații:

– Un procent destul de important și de variabil al greutății depinde de cantitatea de apă care infiltrează țesuturile nou-născutului.

– O greutate mare la naștere nu indică, de cele mai multe ori, un copil gras în sensul adevărat al cuvântului.

– Un nou-născut cu greutate relativ mică nu este neapărat un copil mai puțin rezistent, după cum o greutate mare la naștere nu reprezintă în sine o garanție de bunăstare generală a organismului.

Acestor observații privind semnificația mai mult sau mai puțin imediată a greutății la naștere li se poate adăuga faptul că nu există nici un temei de a bănui vreo legătură între kilogramele nou-născutului și viitoarea dezvoltare în greutate a organismului, de-a lungul întregii sale vieți.

O asemenea legătură nu există, deși sunt cazuri în care se poate vorbi despre o obezitate sau despre o constituție hipoponderală înnăscută. Însă acestea sunt alte probleme, extreme nu generale. Copilul se educă în toate planurile vieții, inclusiv în cel alimentar.

Armonie, echilibru și măsură

În toate trebuie să existe armonie, echilibru. În alimentație, nu mai puțin. Ca gospodină, mamă, soție, vă vine implicit rolul de dietetician al familiei. Așadar este necesar să aveți cunoștințe minime despre calorii, proteine și vitamine. În articolele anterioare am împărtășit cu voi unele informații de bază despre toate acestea, de exemplul rolul vitaminelor în organism https://nutridava.ro/2022/02/08/vitaminele-si-rolul-lor-in-organism/

E bine să știm, de asemenea, că glucidele, lipidele și proteinele ne mențin în formă, energici și activi. Cu o condiție: să consumăm o cantitate satisfăcătoare și corectă de alimente care conțin aceste elemente. https://nutridava.ro/2022/01/26/glucide-lipide-proteine-putin-din-toate-in-fructe-si-legume/

Doza indicată: în fiecare zi un gram de proteine pentru fiecare kilogram al greutății noastre: 70 g proteine la 70 kg greutatea corpului. Ea va crește pentru persoanele foarte active, copiii în creștere, adolescenții, femeile însărcinate sau care alăptează.

De reținut:

– aproximativ 20% din greutatea cărnii o constituie proteinele;

– peștele conține, în același raport, 15%;

– ouăle 10%;

– brânza, între 15 – 30%;

– laptele cca. 3,5%

Dacă vă preocupă alimentația armonioasă și variată a familiei dumneavoastră, veți reține rapid alimentele care conțin cele mai multe calorii și le veți repartiza judicios în meniul unei zile, făcând locul cuvenit vitaminelor.

Cercetările științifice vă stimulează, prin rezultatele lor, în misiunea pe care o aveți ca gospodină, mamă soție. Ele au stabilit, fără putință de tăgadă că longevitatea scade pe măsură ce greutatea crește: diabetul, hipertensiunea, tulburările cardiace și respiratorii, îmbătrânirea precoce amenință îndeosebi obezii.

Asimilarea și dezasimilarea

Viața fiecărui organism nu se poate întreține decât prin desfășurarea permanentă a proceselor de asimilație și dezasimilație. Aspectul cel mai evident al acestor procese este însuși consumul de alimente și eliminarea „deșeurilor” ce rezultă în urma acestui consum.

Dar, dincolo de aspectul lor exterior și atât de lesne vizibil, procesele de asimilație și dezasimilație constau dintr-o multitudine de fenomene, extrem de fine și de complexe, care au loc în intimitatea cea mai ascunsă a organismului. Desfășurarea acestor fenomene nu se întrerupe nici o fracțiune de secundă.

Intensitatea unora sau altora dintre ele poate scădea sau crește foarte mult, dar pentru nici unul dintre elementele ce intră în alcătuirea proceselor de asimilare și dezasimilare nu există moment de repaus. Fiecare dintre miliardele de celule ale organismului nu viețuiește decât atâta timp cât este capabilă să asimileze și să dezasimileze.

Din cele de mai sus rezultă că procesele de asimilare și dezasimilare sunt mult mai complexe și mai importante decât se arată prin aspectul lor exterior. Ele se află la baza oricărui fenomen vital – fie că este vorba de viața organismului sau de viața, de obicei mult mai scurtă, a celulelor cel compun.

Asimilarea și dezasimilarea.

Indiferent la ce nivel se desfășoară, într-un organ, un țesut sau o celulă, constau în esență din reacții chimice și fizice al căror rezultat principal este eliberarea de energie. Această energie este folosită, pe de o parte la întreținerea funcționării sistemelor fizico-chimice ale asimilării și dezasimilării, iar pe de altă parte, la construcția de noi elemente vii, necesare organismului în procesele de creștere sau pentru a înlocui celulele și țesuturile uzate.

Ansamblul reacțiilor de asimilare și dezasimilare constituie metabolismul organismului. De aceea, asimilarea și dezasimilarea, ca și elementele ce le compun, sunt denumite, cu un termen general, și procese metabolice. Pentru desemnarea proceselor de asimilare se mai folosește termenul de anabolism, iar pentru cele de dezasimilare, termenul de catabolism.

Se înțelege că procesele de asimilare și dezasimilare nu pot fi concepute ca fenomene abstracte. Desfășurarea lor cuprinde transformările permanente pe care le suferă diferitele substanțe introduse în organism în calitate de constituenți ai hranei, ca și transformările compușilor sintetizați de către organismul însuși.

Reamintim că hrana omului, cu toată varietatea sa determinată de factori multipli, se compune din: proteine, glucide, lipide, apă, vitamine și elemente minerale.

Informații despre toate aceste substanțe regăsiți în postările anteriaore

https://nutridava.ro/2022/01/26/glucide-lipide-proteine-putin-din-toate-in-fructe-si-legume/

https://nutridava.ro/2022/01/31/importanta-substantelor-minerale-in-organism/

Avertisment nesenzațional!

Cât cântărim? Ce să facem ca să nu ne îngrășăm? De ce am slăbit? Cum am putea slăbi fără efort? Încotro se îndreaptă busola modei – spre tipul gras sau slab?

Iată numai câteva dintre numeroasele întrebări pe care fiecare dintre noi, într-o formă sau alta, și l epune, mai des sau mai rar, în legătură cu propria persoană sau referitor la cei din jur.

Deși veche de când lumea, problema „siluetei” dobândește în timpul nostru un profil nou, cu particularități variate și aspecte specifice. În țările cu nivel de trai mediu și ridicat (și în special în mediul urban modern), se înregistrează o permanență creștere a numărului de persoane cu greutate excesivă. În același timp, în țările insuficient dezvoltate, persistă problema hranei cu totul necorespunzătoare cantitativ și calitativ.

Se poate spune astfel că viața oamenilor din epoca actuală este din ce în ce mai mult influențată de variațiile anormale ale greutății corporale.

Pe plan general, problema greutății corporale depășește interesul strict medical, dobândește importante implicații sociale, determinate nu numai de particularitățile distribuției și accesibilității hranei sau de creșterea explozivă a populației globului, ci și de fenomene ca dezvoltarea unor noi ritmuri de viață în civilizația modernă sau ca intervenția a ceea ce acționează pe diferite căi și se denumește, cu un termen general, modă.

În postările pe care le facem nu este posibil să cuprindem, toate aspectele problemei atât de complexe a stilului de viață și a „siluetei” normale sau anormale. Dar încercăm să prezentăm principalele puncte de reper necesare pentru înțelegerea modului în care, în cadrul unei dezvoltări normale a organismului se poate menține un stil de viață sănătos într-o armonie cât mai perfectă cu o greutate corporală normală.

Desigur că multe informații ce sunt amintite, veți spune, „asta știam, pe astea le cunosc și eu”, dar scopul nostru nu este acela de a prezenta numai elemente noi, din dorința de a atrage printr-un text senzațional. Informațiile cunoscute nu sunt însă întotdeuna și recunoscute în viața de fiecare zi, așa că merită a fi reamintite atunci când conduc la consolidarea unor puncte de vedere juste sau la corectarea unor puncte de vedere greșite, acestea din urmă fiind nenumărate cu o putere de circulație extraordinară.

Poate că unii cititori care vor citi aceste articole se vor aștepta să găsescă în ele formule sau rețete care să asigure – bineînțeles cu un succes garantat! – slăbirea sau îngrășarea rapidă, după dorința fiecăruia și fără nici o dificultate. Și de ce nu (ar putea gândi unii cititori) o data ce citim peste tot atâtea reclame și metode minune?

Dacă asemenea cititori există, îi avertizăm că vor fi dezamăgiți. În ceea ce facem și implicit în articolele postate de noi, nu vom recomanda nici o pilulă sau alte preparate care asigură pe marii mâncăcioși că vor slăbi chiar dacă vor continua să mănânce mult, și nici vreun preparat „nou” prin administrarea căruia mamele grijulii vor obține, ca prin minune, slăbirea copilului considerat gras sau îngrășarea copilului considerat slăbuț.

Și asta prin simplul motiv că, fără a avea consecințe asupra sănătății organismului, asemenea pilule sau preaparate nu există încă. Efectul pe care Îl putem obține este de multe ori woaw pe termen scurt, însă pe termen lung putem ajunge în cel mai fericit caz la aceași greutate și de cele mai multe ori cu sănătatea șubredă.

În schimb, sperăm și credem că postările și munca pe care o facem vor putea corecta unele idei eronate în legătură cu „silueta” și problemele ei, oferind, în același timp, posibilități de orientare pentru a-și putea răspunde ei înșiși la întrebările de interes general sau personal, pe care le ridică obținerea și/sau menținerea unei greutăți corporale „ideale” și a unui stil de viață armonios și sănătos.

Cafeaua, un posibil prieten sau dușman?!

Am să vă spun o poveste … adevărată.

Într-o dimineață, când prietena noastră comună a venit să mă trezească, era atât de amară și neagră încât m-a făcut să o întreb cu enervare:

-Cine ești de fapt?

-Sunt un alcaloid xantinic, conținut în boabele de cafea, frunzele de ceai și nucile de cola. Savanții îmi spun amical cafeină sau cofeină. Spune-mi și tu la fel.

– Dar, în fond, în ce constă puterea ta de mică vrăjitoare? Mi-a răspuns cu calm și cu savoare:

– Am efect stimulant psihomotor, excit secreția gastrică, stimulez inima prin acțiune directă, îi cresc forța de contracție, îi măresc frecvența bătăilor și pot chiar provoca aritmii (extrasistole). Presiunea arterială este foarte puțin influențată de mine. Vasele cerebrale sunt contractate în prezența mea, în special cele ale scoarței, producând o scădere de scurtă durată a fluxului de sânge, cu efect de trezire. Acțiunea mea este utilă în migrene, în faza de vasodilatație.

În terapia curentă sunt folosită pe cale orală sau subcutanată, doza obișnuită fiind de 100 – 150 mg sau 200 – 250 mg cofeină citrică sau cofeină natriu-benzoică, cum spun prietenii mei medicii. O cească de cafea tare conține aproximativ100 mg cafeină. O ceașcă de ceai – 70 mg, o sticlă de pepsi-cola sau coca-cola – cca 40mg cafeină dar mult zahăr.

– Deci, ești nocivă?

– Dacă vrei să știi, în timp ce fumatul sau alcoolismul sunt combătute de medici, nu există dovezi certe ale nocivității mele. Și… făcând o piruetă se pierdu în aburul aromat, tocmai când voiam să-i dau replica. Neagră și… tare „în teorie”, …prietena noastră uitase intenționat să-mi spună că ingestia exagerată de cafea induce un sindrom asemănător cu nevroza anxioasă, numită cafeism, acesta apărând la cei care consumă 7-10 cești de cafea.

Și dumneaei se mai laudă că nu face nici un rău! Veți spune că dependența apare numai la doze mari; dar cum am putea definii nevoia imperiaosă de-a avea în fiecare dimineață măcar o ceașcă mică de cafea? Nu este vorba, în cazul de față, de o dependență propriu-zisă ci, de-o obișnuință, de formarea unui stereotip dinamic.

Apoi, am auzit vocea ei șoptindu-mi la ureche:

– M-au testat pe 100 de diabetici, ce mă consumau în cantități diferite, obligați să își ia insulina, nu s-au observat diferențe statistice în ce privește nivelul glicemiei.

– M-au testat pe indivizi sănătoși, iar colesterolul, trigliceridele și lipidele totale în ser, nu sunt influențate de mine.

Și totuși, s-au descoperit și acțiuni nocive ale cafelei, de exemplu una în relație cu boala fibrochistică de sân la femei. Astfel, s-a constatat că multe femei cu suferință fibrochistică sau alte boli ale sânului, consumă zilnic cantități mari de cafea sau ceai. Când cafeaua, ceaiul, cola și ciocolata au fost eliminate din dietă, s-a observat o retrocedare a chisturilor sânului.

Lucru cert, consumul moderat de cafea nu pare a avea nocivitate. În cocluzie, reiese că un consum de 1-3 cești de cafea pe zi poate duce la o ușoară stimulare a sistemului nervos central, cu efecte bune în creșterea capacității de muncă. Invers, trebuie combătut abuzul de cafea (peste 4 cești / zi), care, ca ori ce abuz, duce la efecte nedorite.

Se va contraindica consumul de cafea la bolnavii cu tulburări de ritm cardiac, la cei cu ciroză hepatică, reflux gastroesofagian cu ulcer gastric sau duodenal activ. Contrindicat este consumul de cafea și la femeile care sunt în perioada gravidității și alăptării, cât și cele cu tumori benigne ale sânului.

Pâinea se face ușor…simplu. Te încurajez să o faci!

Ingrediente:
750 ml apa calduta
2g drojdie
800 g făină tip 650
100g făină integrală
2 lingurite sare
40 g mix de semințe (dovleac, floarea soarelui, susan, chimen, in)
2 linguri ulei de măsline

Mod de preparare:

Pregătim toate ingredientele necesare. Punem un pahar cu apă într-un vas, după care adăugăm drojdia proaspătă și amestecăm. Presărăm peste, 2 lingurițe de făină. Amestecăm bine și lasăm compoziția cca. 10 minute, până când drojdia își face efectul și apar mici „mărgele” deasupra. După, adăugăm sarea și apa rămasă și amestecăm bine. Apoi, adaugăm făina albă și cea integrală și frământăm, până când se formează un aluat ferm însă nu prea tare, elastic, omogen, ne lipicos.


Când acesta este gata, mutăm aluatul într-un bol, și îl acoperim cu o folie alimentară lasând-ul la dospit până când acesta își dubleze volumul. Bolul trebuie ținut la temperatura camerei pentru ca drojdia să-și facă treaba și aluatul să dospească. După ce a dospit, împarțim aluatul în două bucăți egale și le dăm forme de franzelă, pe care le punem în tăvile pentru cozonac sau în vase de ceramică, pe care le ungem cu puțin ulei. Dacă ne dorim ca semințele să fie în interior, înainte să împărțim aluatul amestecăm semințele cu aluatul, mai frământă puțin și lasăm aluatul încă 10 minute să se odihnească.

Dacă dorim semințele doar pe coajă, le presărăm înainte de a băga tava în cuptor. Băgăm tăvile cu pâinea de casă în cuptorul preîncălzit la aproximativ 200 de grade Celsius, cca. 45-60 de minute în funcție de cum vă doriți să fie păinea. Scoatem pâinea din cuptor și o așezăm pe un tocător de lemn, acoperită cu un prosop, până când se răcește pentru a avea o coajă moale.

Painea este esențială în bucătăria tradițională românească și folosind o făină naturală, de la un morar, avem toate șansele ca de când pregătim primul ingredient până la momentul savurării acesteia, să ne simțim ca pe timpuri, când ne adunam în bucătăria caldă a bunicii și contribuiam toți, cu mic și mare, la prânzul copios de duminică.

Cele mai frecvente 6 motive care vă conduc la Dietetcian-Nutritionist

Dieteticianul-Nutriționist, el este profesionistul însărcinat cu „a ne învăța să mâncăm” mai bine.

Deși, în general, se crede că timpul pentru a merge la el este când vrem să slăbim, sunt multe alte momente când avem nevoie de asistența și sprijinul său.

1. Dacă vrei să slăbești . Un profesionist de acest tip nu numai că îți spune bine dacă este necesar să slăbești (și cât de mult), dar îți oferă și te poate ajuta sa dezvolti un plan de masă, astfel încât să slăbești sănătos, obținând în același timp toți nutrienții esențiali. În plus, specialistul poate merge mai departe și poate recomanda schimbarea unor obiceiuri zilnice, cum ar fi activitatea fizică.

2. Dacă aveți diabet, probleme cardiovasculare sau hipertensiune arterială. Un dietetician-nutriționist împreună cu echipa dvs. medicală, este o piesă fundamentală dacă aveți oricare dintre aceste boli silențioase care nu fac rău sau nu dau simptome până când este târziu, dar se îmbunătățesc mult urmând un plan adecvat de alimentație personalizat.

3. Dacă vrei să mănânci ”cu cap”. Fiind „educatori nutriționali”, un dietetician nutriționist vă poate învăța, de exemplu, să citiți etichetele din supermarket, să gătiți corect la un cost redus pentru a profita la maximum de proprietățile alimentelor. Vei descoperi că a mânca sănătos nu este scump!

4. Dacă aveți vârsta a treia. Un dietetician-nutriționist vă poate ajuta cu hidratarea adecvată, interacțiunile dintre dietă și medicamente, dietele speciale pentru hipertensiune și alte probleme tipice de vârstei.

5. Dacă aveți probleme digestive. Specialistul este esențial pentru a vă revizui dieta și a vedea ce alimente vă afectează sistemul digestiv. Uneori este vorba de a face unele modificări, cum ar fi evitarea alimentelor prăjite, a băuturilor răcoritoare sau a excesului de cofeină.

6. Daca treceți printr-o operație de chirurgie bariatrică de bypass gastric. Deoarece stomacul poate rezista doar la porțiuni mici de alimente, este o provocare să obțineți cantitatea corectă de substanțe nutritive de care organismul are nevoie. Un dietetician-nutriționist poate coopera cu medicul dumneavoastră pentru a elabora un plan alimentar în funcție de nevoile dumneavoastră.

Vă sfătuim să vă îmbunătățiți dieta dumneavoastră și cea a familiei dumneavoastre mergnând la consultația unui dietetician-nutriționist.

Trebuie să mergi la un dietetician-nutriționist ori de câte ori vrei să ai grijă de tine, să înveți să mănânci sănătos și să cunoști în profunzime mâncarea. La Clinica Nutridava din Deva, veți fi întotdeauna sfătuiți de profesioniști experți din sectorul nutriției, oferindu-vă îndrumări și monitorizând dieta corectă și specifică cazului dumneavoastră.

10 vitamine în 3 zile – ziua 3

Vitaminele sunt nutrienți esențiali care permit organismului să funcționeze corect și să rămână sănătos. Aflați de ce are nevoie corpul dumneavoastră de vitamine și rolul lor în organism.

Vitamina C activează metabolismul celular prin intermediul sistemelor de oxireducere, participă la mecanismele de apărare a organismului împotriva infecțiilor și la vindecarea plăgilor, previne anemia și stimulează pofta de mâncare. se găsește în fructe – măceșe, coacăze căpșuni, fragi, lămâi, portocale, mandarine, grapefruit, precum și în legume – cartofi, varză, ardei verde, ceapă, etc. Vitamina C nu poate fi sintetizată în organism; de aceea, este necesară consumarea permanentă a alimentelor cu un conținut bogat în această vitamină și în mod deosebit, a fructelor care o conțin din abundență asigurând întărirea generală a organismului, prin participarea la procesele de regenerare și la mărirea capacității de apărare. Pentru a nu se distruge, se recomandă netratarea termică îndelungată a preparatelor ce conțin această vitamină, neexpunerea acestora la lumină și la acțiunea oxigenului din aer, prin vânturare. Totodată se recomandă pregătirea lor în vase perfect curate, din plastic, inox sau emailate.

Vitamina PP are un rol în protecția pielii și a mucoaselor, contribuie la prevenirea pelagrei, intervine în metabolismul glucidelor și proteinelor, ajută la funcționarea normală a sistemului nervos și a unor glande cu secreție internă, are rol vasodilatator. Se găsește în caise, piersici, cereale nedecorticate, arahide, varză albă, spanac, castraveți, ceaiuri.

Vitamina K intervine în procesul de coagulare a sângelui; lipsa acestei vitamine favorizează apariția hemoragiilor. Se găsește în fragi, măceșe, roșii, salată verde, spanac, urzici, vinete, pere, ficat de pui, ficat de porc, etc.

10 vitamine în 3 zile – ziua 2

Vitaminele sunt nutrienți esențiali care permit organismului să funcționeze corect și să rămână sănătos. Aflați de ce are nevoie corpul dumneavoastră de vitamine și rolul lor în organism.

Vitaminele din grupul B.

Vitamina B1 are rol în activitatea sistemului nervos și în nutriția tegumentelor, stimulează procesul de creștere, ajută la arderea glucidelor, paricipă la metabolismul apei. Se găsește în majoritatea fructelor ajunse la maturitate și, în mod deosebit, în semințe. În boabe de cereale, sală, spanac, varză, conopidă.

Vitamina B2 are rol în menținerea și întărirea rezistenței organismului la infecții sau față de toxine. Participă la toate procesele enzimatice din organism. Se găsește în nuci, caise uscate și prune, struguri, spanac, lăptuci, mazăre, roșii, conopidă, ficat, carne de porc, etc.

Vitamina B5, B6 și B7 participă la metabolismul acizilor aminați, la sinteza hemoglobinei, la funcționarea normală a celulelor nervoase și, de asemenea favorizează creșterea. Se găsesc în mure, struguri, coacăze, agrișe, mere, prune, tărâțe de cereale, varză, spanac, ciuperci, cartofi, ficat, carbe ne vită, pește, albuș de ou, etc.

Vitamina B9 și B12 participă la sinteza hemoglobinei și are rolul de a proteja celula hepatică, Influențează activitatea măduvei hematopoietice, și sunt implicate în menținerea sănătății mucoasei digestive. Le găsim în diferite leguminoase de grădină precum și în ciuperci, căpșuni, salate, lapte, ouă, păstrăv, somon, ton, carne de vită, pasăre de curte, ficat, crabi, creveți, scoici.

10 vitamine în 3 zile – ziua 1

Vitaminele sunt nutrienți esențiali care permit organismului să funcționeze corect și să rămână sănătos. Aflați de ce are nevoie corpul dumneavoastră de vitamine și rolul lor în organism.

Vitamina A se găsește în deosebi sub formă de provitamină (caroten) în pere, caise, piersici, mure, zmeură, măceșe, cătină, morcovi, carote, urzici, varză roșie, tomate, dar și în pești marini, ficat, lapte, brânză, gălbenuș. În organism vitamina A asigură buna funcționalitate a ochiilor, influențând adaptarea la lumină și întuneric, participând, de asemenea, la asigurarea integrității unor țesături ca pielea și mucoasele. Prezenșa ei în organism în cantitate normală mărește rezistența acestuia la infecții. Vitamina A se poate acumula în organism pentru un timp mai îndelungat. De aceea, o cură de fructe și legume este recomandată în perioada de vară-toamnă.

Vitamina D are rol esențial în resorbția calciului și a fosforului alimentar, contribuind la depunerea acestor elemente în schelet și dinți. Prezența ei în organism crește rezistența acestuia la infecții, ajută la buna funcționare a glandei tiroide, a paratiroidelor și a hipofizei. O găsim în alimente și produse alimentare cum ar fi: untură de pește, creier, inimă, drojdie de bere, varză, spanac, lapte, etc.

Vitamina E are un rol deosebit în procesele biologice de reproducere, în buna funcționare a țesuturilor muscular și nervos. Se găsește în cantități mai mari în germenele de cereale, în leguminoase, în ouă și lapte precum și în ulei de germeni de grâu, de porumb, floarea soarelui, dovleac, kiwi, pâine neagră, unt, sardele.