Cântăritul zilnic nu este pentru oricine.

Cântărirea zilnică poate acționa și ca o modalitate de a pedepsi comportamentele care sunt în detrimentul pierderii în greutate, însă de cele mai multe ori cântarul nu este întotdeauna un bun motivator: dacă te urci pe cântar și nu ești mulțumit/mulțumită de ceea ce vezi, cum te simți? Când rezultatul cântăririi este unul negativ, el trebuie izolat, iar cauza necesită izolare. Atunci când ții o dietă, ai nevoie de bună dispoziție și optimism, nu de depresii și nervi.


Imaginea de sine ne influențează comportamentele. Când ai o imagine de sine bună iți poți îndeplini obiectivele pentru că, o imagine de sine bună iți dă entuziasm, energie și determinarea necesară pentru acest lucru iar obstacolele sunt percepute ca provocări ce trebuiesc depășite.


O imagine de sine negativă te face să-ți scadă motivația sau chiar o anihilează prin lipsa încrederii în forțele proprii („ce rost are să încerc ? oricum nu voi reuși să slăbesc”, „e greu să pierd kilograme”, „nu sunt în stare să îmi schimb stilul de a trăi” etc.) ducând, mai departe, la comportamente de evitare („nu mai îmi schimb stilul de viată deoarece nu sunt suficient de puternic/puternică să reușesc, deci nu are rost…”).


Nu iți mai bate capul așa de mult cu cifra aia de pe cântar. Iți va spune doar greutatea ta din acel moment al zilei, nu ține cont de fluctuații în nivelul de retenție a apei, de perioada menstruală care influențează nivelul lichidelor din trup, de cantitatea de mâncare pe care o ai în stomac, iar toate acestea pot fluctua și pot da cu ușurință peste cap măsurările. Un număr nedorit pe cântar poate să iți influențeze negativ gândurile așa că nu il lăsa să iți dicteze starea de spirit. Învață să apreciezi și să te concentrezi pe celelalte lucruri care te ajută să ajungi acolo unde îți dorești.


Când vine vorba de schimbări de comportament, automonitorizarea este extrem de importantă. Cât de des te cântărești – depinde doar de tine. Cântarul poate declanșa reacții emoționale puternice: de fericire, entuziasm sau din contra, dezamăgire și furie.


Dacă cântărirea zilnică te motivează și te face să mergi mai departe, atunci nu renunța la acest obicei! Urcarea pe cântar la prima oră a dimineții poate fi o motivație în plus pentru urmarea planului. Ține cont doar că rezultatele nu se vor vedea de la o zi la alta. Din contra, vor fi zile în care cântarul va arăta mai mult, chiar dacă tu ai respectat planul.
În schimb, dacă aceste aspecte te pot demoraliza, cântărește-te o singură dată pe săptămână.

admin