Calculul simplu care îți spune dacă ești normoponderal, supraponderal sau obez?

• By : admin
• 03/02/2021 03/02/2021
• Noutăți

Indicele de masă corporală (IMC) a fost folosit în urmă cu două secole și este și în ziua de astăzi unul dintre cei mai rapizi (în mai puțin de 1 minut) și de ajutor indici în ceea ce privește sănătatea organismului nostru.

Indicele de masă corporală este o metodă fiabilă atât pentru bărbați cât și pentru femei, cu vârste între 18 și 65 ani, dar nu este potrivită pentru copii, femei insărcinate, persoane cu masă musculară mare (sportivi) și vârstnici.

IMC, cum funcționează? Pentru a vă calcula IMC-ul aveți nevoie de greutatea (sau masa), înălțimea și un calculator (sau să fiți pricepuți la aritmetica mentală)

Formula folosită în practica medicală pentru determinarea indexului de masă corporală, care îi ajută pe medici să clasifice obezitatea este: greutate (kg) / înălțime la pătrat (m2).

https://www.cdt-babes.ro/articole/indicele-de-masa-corporala-imc.php

• Exemplul 1:

Dacă aveți 75 kg și măsurați 1,75 m, ar trebui să împărțiți 75 la 1,75 x 1,75, adică la 3,0625. Ceea ce face un IMC de 24,49. 

• Exemplul 2:

Înălțime = 165 cm (1,65 m).

Greutate = 68 kg.

Calculul IMC: 68 ÷ (1,65) 2 = 24,98.

Pacienții cu indicele de masă corporală (IMC) cuprins între 25 – 29,9 kg/m2 au fost definiți ca supraponderali. Valori normale ale indicelui masei corporale (IMC) sunt 24 – 26 kg/m2 pentru femei și 24 – 27 kg/m2 pentru bărbați. Un indice de masă corporală (IMC) sub 18,5 kg/m2 prezintă diagnosticul de denutriție.

Interpretarea indicelui de masă corporală

Intervalul 18,51 – 24,99 este asociat cu riscuri reduse de boli la majoritatea persoanelor. Daca IMC-ul dv. este în acest interval, cel mai bine este să vă mențineți greutatea. Pentru a rămâne în formă, incercați să rămâneți în acest interval, evitând pe cât posibil să vă situați în una din cele două extreme.

Un IMC situat între 25 și 27, trebuie considerat drept un avertisment. Totuși, unele persoane pot să obțină un indice mai mare de 25 fără a fi expuși cu adevărat unui risc de boli. Acesta este cazul sportivilor, a căror masă musculară este mai grea decât masa adipoasă.

Un IMC mai mare de 27 este asociat cu riscuri crescute de probleme de sănătate, ca diabetul, hipertensiunea și bolile de inimă. Pentru a ajunge la greutatea optimă, se recomandă consultarea unui dietetician nutriționist care poate oferi un regim personalizat de slăbire și sfaturi de modificare a obiceiurilor alimentare. Un program de activitate fizică poate mării șansele de reușită.

Un IMC mai mic de 20 poate indica probleme grave de sănătate la unele pesoane, în special dacă este rezultatul unei slăbiri extreme într-un interval scurt de timp. Orice modificare evidentă a greutății trebuie să fie considerată drept un semnal de alarmă ce nu poate fi neglijat. În schimb, o greutate stabilă care nu înregistrează variații considerabile pe parcursul mai multor ani, nu este un motiv de îngrijorare.

Grecii au fost primii care au recunoscut obezitatea ca afecțiune medicală. „Obezitatea nu este doar o boală în sine, ci și premergătoare altor boli”. Chirurgul indian Sushruta (secolul al VI-lea î.Hr.) a remarcat legătura dintre obezitate și bolile cardiace. În tratarea maladiei, acesta a recomandat activitățile fizice. În cea mai mare parte a istoriei sale, omenirea s-a confruntat cu lipsa hranei. Astfel, de-a lungul istoriei, obezitatea a fost privită ca un semn de bunăstare și prosperitate. Era frecventă în rândul înalților funcționari din Europa în Evul Mediu și în perioada Renașterii, precum și în civilizațiile antice din Asia de Est.

Obezitatea este o afecțiune medicală de nutriție și metabolism (schimb de materii) în care grăsimea corporală se acumulează în exces, astfel încât poate avea un efect advers, negativ asupra sănătății, ducând la o speranță de viață redusă și/sau probleme de sănătate. Oamenii sunt considerați obezi atunci când indicele de masă corporală (IMC), o mărime obținută prin împărțirea greutății unei persoane, exprimată în kilograme, la pătratul înălțimii acelei persoane, exprimată în metri, este mai mare de 30 kg/m2.

Obezitatea este cea mai frecventă boală metabolică și se asociază adesea cu boli cronice severe cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, apneea de somn etc. Ea este caracterizată printr-un exces de țesut adipos.

Grăsimea în exces, supraponderea sau obezitatea, pot avea efecte nocive asupra sănătății: boli cardiovasculare, diabet, boli ale sistemului osos sau complicații ale sistemului digestiv.

Tratamentul obezității

Metodele de scădere ponderală sunt:

• stabilirea unui plan alimentar cu ajutorul specialistului dietetician-nutriționist
• exercițiul fizic;

• terapia comportamentală: modificarea regimului de viață, inclusiv a comportamentului alimentar;

• tratamentul chirurgical.

Pentru a determina cu exactitate riscul individual, trebuie să luați în considerare alți factori, ca de exemplu condiția fizică, istoricul familial sau personal, examenul clinic, contextul social, etc.

Atenție! Aceste cifre au caracter orientativ. Pentru a pune diagnosticul de obezitate, sunt necesare alte măsurători de stabilire a grăsimii corporale, căci excesul de masă grasă este un factor de risc. Unele persoane cu IMC crescut au de fapt o structură osoasă puternică, deci nu trebuie să slăbească. 

admin