4 secrete utile pentru un Paște sănătos de la un dietetician
Îmi place că vine Paștele, un weekend de patru zile plin de lumină, emoție, „magie”, ciocolată și copii. În căutarea mea de a vă ajuta să rămâneți sănătoși în weekendul lung de patru zile, plin de prăjituri, ouă de ciocolată și multe mâncăruri tradiționale gătite cu suflet, m-am gândit că împărtășirea unor sfaturi nutriționale este justificată.
Înainte de toate îmi doresc să vă spun filosofia mea alimentară.
În esență, cred că alimentele depășesc nutriția. Mâncarea este iubire. Mâncarea ne conectează cu ceilalți. Ea ne arată cum să ne bucurăm de plăcerile simple. Mâncarea trebuie respectată. Mâncarea nu este dușman.
Când vine vorba de comportamentele noastre alimentare, felul nostru de a mânca este înrădăcinat în credințele și valorile noastre. Acest set de credințe (adesea stabilite timpuriu) în jurul alimentelor, modelează modul în care mâncăm și ce simțim despre alimente. Filozofia ta alimentară are o mare putere, deoarece devine o profeție care se împlinește. De exemplu, mulți au convingerile: o alimentație sănătoasă necesită prea mult timp, a mânca bine este prea scump sau mâncarea sănătoasă are un gust rău. Dacă acestea sunt convingerile tale adânci în jurul mâncării, atunci vei da cumva dreptate! Este primordial să vă recunoașteți mai întâi convingerile alimentare și filozofia voastră alimentară. Sunt pozitive? Negativ? Îți inspiră schimbarea sau te împiedică?
Să nu uităm că există modalități de a avea o stare excelentă, de a menține un anumit control în ceea ce privește consumul de alimente și de a reduce impactul asupra taliei.
1.Fii bun cu tine.
Acordă-ți permisiunea necondiționată de a te bucura de alimente, cu asigurarea că este o porție mică.
Pentru ca suntem în zilele de Paști, încercați să vă actualizați filozofia alimentară astfel încât să nu existe alimente interzise. Acest lucru neutralizează emoția și scade dorința de a avea „fructul interzis”. Să te privezi complet nu este răspunsul corect, deoarece acest lucru poate duce adesea la consumul excesiv de mâncare – deci alege-l și savurează-l! Dacă simți că mâncarea de Paște ar trebui să fie sărbătorită și savurată pe deplin (fără stres), atunci filozofia ta alimentară îți va influența comportamentul și mâncarea într-un mod diferit. Cu această strategie, devenim mai pricepuți să mâncăm atunci când ne este foame și să ne oprim când suntem plini.
2.Mestecă încet.
Când îți încetinești ritmul de a mânca, ai mai mult timp pentru a face alegeri alimentare mai gândite. Acest lucru este bun, deoarece cu cât acorzi mai multă atenție alimentelor, cu atât iți oferi mai mult posibilitatea de a selecta alimente nutritive și sănătoase.
Mâncarea consumată mai lent, oferă stomacului mai mult timp până începe să lucreze la digestie. Când termini de mâncat în cinci minute, s-ar putea să te trezești suferind de indigestie. În schimb, îți poți lua 20 de minute să mănânci aceeași cantitate de alimente. Cercetătorii au descoperit că din momentul în care te-ai așezat la masă e nevoie de aproximativ 20 de minute pentru ca, creierul tău să primească semnale de sațietate bazate pe ingestia de nutrienți. Aceste semnale îi spun creierului tău: E ok, suntem bine. Nu mai avem nevoie de nutrienți, iar creierul tău iți transmite să te oprești din mâncat.
Pe de altă parte, mâncând lent și degustând fiecare aromă a alimentelor, îi dai timp corpului să realizeze ca îl hrănești și de aici începe o frumoasă relație cu corpul tău. Mâncatul lent înseamnă mai puțină mâncare și satisfacție mai lungă.
3.Bea apă și împreună cu băuturile alcoolice.
Alcoolul poate intra în joc în weekendul de Paște, deoarece mulți dintre noi participăm la întruniri cu familia și cu prietenii. Pentru fiecare băutură alcoolică pe care o consumi, bea un pahar cu apă. Deci stai hidratat. Alcoolul este diuretic. Dacă ești deshidratat, nu o să arzi grăsimi eficient și nu vei avea energie.
4.Ai grijă să arzi caloriile.
Dacă ai un program de exerciții ( ceea ce ar fi de preferat în locul unei vieți sedentare), ar fi bine ca în aceste zile să mai adaugi câteva exerciții în plus pentru a arde excesul caloric. Nu vei putea merge la sală, dar poate câteva exerciții în plus în fața oglinzii sau cu o tură mai mult de bicicletă ori câteva plimbări alături de cei dragi în natură pot fi niște opțiuni realiste.
Important este să te bucuri de compania celor dragi, să guști câte puțin pentru a nu te frustra și să faci câteva exerciții în plus. Dacă reușești aceste lucruri, indigestia și kilogramele în plus te vor ocoli de aceste Sărbători Pascale care bat la ușă!
Paștele este o oportunitate de a ne găsi liniștea, de a folosi mâncarea pentru plăcere și să stăm în compania oamenilor iubiți. Este de asemenea și o oportunitate de a arunca o privire mai atentă asupra filosofiei alimentare și de a te întreba dacă acest lucru vă servește în obiceiurile alimentare. Crește-ți conștientizarea corpului și a foamei!
Știai că, corpul tău nu minte niciodată ? De fapt, încearcă în permanență să comunice cu tine. Când ne obișnuim să ne ascultăm și să ne onorăm corpul, relația noastră cu alimentele și mâncarea noastră se transformă. Ascultându-ne corpurile și acordându-ne permisiunea de a ne bucura de toate alimentele, suntem capabili să luăm decizii împuternicite.