Condimente fără frontiere – Ardeiul Iute
Ardeiul iute, Chilli, este cel mai popular condiment al tuturor timpurilor. De-a lungul timpului, oriunde a fost folosit, el a transformat bucătăriile, aducând gust deosebit și savoare. În bucătăriile din America Latină, Asia, Africa, și Orient ardeiul iute sau chilli, cum este deseori întâlnit în cărțile de bucate, este un condiment foarte des folosit, dacă nu chiar abuziv. Ardeii iuți au un efect chimic asupra organismului, efect pe care unii îl apreciază mai mult decât alții. După ce ai gustat prima dată și ai trecut de pragul în care lăcrimezi, aroma ardeilor iuți poate să ți se pară plăcută și chiar ademenitoare. Ardeii iuți sunt bogați în vitamina C, ei stimulează apetitul și se spune că răcoresc corpul, făcând persoana ce-i consumă să transpire.
Aromă și savoare
Iuțeala prezentă în gustul ardeilor iuți este datorată capsaicinului și ea nu provine, așa cum mulți cred, din semințe, ci, mai ales, din pielița interioară de care sunt prinse semințele. în fucție de suportabilitatea fiecăruia, ardeiul iute crează o ușoară dependență și dacă devii un consumator de ardei iute, cu timpul vei descoperii diferite arome și nu doar iuțeala ardeiului iute.
Uz culinar
Aroma deosebită a ardeilor iuți a revoluționat gătitul în foarte multe țări, în special în cele tropicale. Aceștia au devenit de nelipsit în mâncăruri precum cassava în America de Sud și în Africa, orezul în India, păstăile și fasolea în Mexic, ingredient de bază de altfel pentru mâncărurile mexicane chilli con carne, și TexMex. Toate sosurile curry din Thailanda, Malaezia și Indonezia sunt făcute din ardei iuți. Foarte multe rețete chinezești și japoneze depind de ardeii iuți. Nici Europa nu l-a înlăturat din diferitele preparate fiind de foarte multe ori folosit pentru a da savoare mâncărurilor, precum pastele italienești. Consumat crud, uscat, pudră sau murat, ardeiul iute este un condiment extrem de răspândit pe întreg pământul.
Produse obținute din ardei iute
Piperul de Cayenne – un praf foarte fin și foarte iute obținut inclusiv din semințele și pielița ardeiului iute, din acest motiv se folosește în doze foarte mici pentru mâncărurile pe bază de brânză sau ouă dar și în sosurile curry.
Pudra de chilli – fiind mai dulce decât pudra mai sus menționată, este o combinație din mai multe soiuri de ardei iute, des fiind combinate cu usturoi, ceapă, oregano, etc. Se folosește la prepararea diferitelor sosuri.
Pasta de chilli – sau dulceață de ardei iute cum i se mai spune, aceasta se poate prepara acasă sau se poate achiziționa din magazine. Se folosește la consumul cu diferite mezeluri, fripturi, unele brânzeturi, etc.
Plantă de leac
Datorită capsaicinei, a vitaminei A și a vitaminei C, consumul de ardei iute are nenumărate beneficii pentru organism cum ar fi: ameliorează durerile cauzate de artrită, îmbunătățește sănătatea cardiovasculară, îmbunătățește digestia și întărește sistemul imunitar, previne ulcerul la stomac, scade tensiunea arterială și ajută la procesul de slăbire.
Cu așa o plantă minunată, este păcat să nu aducem acest condiment în meniurile noastre.