10 vitamine în 3 zile – ziua 1

Vitaminele sunt nutrienți esențiali care permit organismului să funcționeze corect și să rămână sănătos. Aflați de ce are nevoie corpul dumneavoastră de vitamine și rolul lor în organism.

Vitamina A se găsește în deosebi sub formă de provitamină (caroten) în pere, caise, piersici, mure, zmeură, măceșe, cătină, morcovi, carote, urzici, varză roșie, tomate, dar și în pești marini, ficat, lapte, brânză, gălbenuș. În organism vitamina A asigură buna funcționalitate a ochiilor, influențând adaptarea la lumină și întuneric, participând, de asemenea, la asigurarea integrității unor țesături ca pielea și mucoasele. Prezenșa ei în organism în cantitate normală mărește rezistența acestuia la infecții. Vitamina A se poate acumula în organism pentru un timp mai îndelungat. De aceea, o cură de fructe și legume este recomandată în perioada de vară-toamnă.

Vitamina D are rol esențial în resorbția calciului și a fosforului alimentar, contribuind la depunerea acestor elemente în schelet și dinți. Prezența ei în organism crește rezistența acestuia la infecții, ajută la buna funcționare a glandei tiroide, a paratiroidelor și a hipofizei. O găsim în alimente și produse alimentare cum ar fi: untură de pește, creier, inimă, drojdie de bere, varză, spanac, lapte, etc.

Vitamina E are un rol deosebit în procesele biologice de reproducere, în buna funcționare a țesuturilor muscular și nervos. Se găsește în cantități mai mari în germenele de cereale, în leguminoase, în ouă și lapte precum și în ulei de germeni de grâu, de porumb, floarea soarelui, dovleac, kiwi, pâine neagră, unt, sardele.

admin