Manânc foarte puțin și totuși mă îngraș!

Afirmațiile de tipul „Manânc foarte puțin și totuși mă îngraș!” sau „Mă îngraș doar din apă”, destul de des întâlnite, sunt rodul unei amăgiri, rezultatul unor false autointerpretări și unor concesii mai mult sau mai puțin conștiente, pe care persoanele obeze sau predispuse la obezitate le fac propriilor lor obiceiuri.

Aprecierea cantitativă a aportului alimentar include un mare procent de subiectivitate și relativitate. Pentru că, atunci când e vorba despre pofta de mâncare, cei grași au cele mai mari… slăbiciuni! Este foarte adevărat că același aport alimentar duce la un număr diferit de kilograme, de la caz la caz, sau că, așa cum se spune în limbaj curent, există persoane care „asimilează mai mult” și altele care „asimilează mai puțin”.

Această reactivitate diferită ține de alți factori, de care am mai discutat și vom avea prilejul să mai discutăm, dar ea nu anulează importanța aportului alimentar.

La o analiză cât de cât sinceră, chiar cei care afirmă că mănâncă puțin și totuși se îngrașă, recunosc că, defapt acest „puțin” e raportat fie la ceea ce li se pare lor că ar fi normal, fie la unele zile în care, într-adevăr, reușesc să mănânce mai puțin, dar care sunt urmate sau precedate de abundența altor zile de… recompensă.

Mărimea și componența aportului alimentar nu sunt, evident, singurii factori determinanți ai greutății corporale, dar în orice situație și dincolo de alte elemente care influențează oscilațiile kilogramelor, există întodeauna o oarecare proporționalitate între cât mâncăm și cât cântărim. Această legătură dintre aportul alimentar și greutatea corporală se manifestă mai ales în cazurile de îngrășare.

Nu există, de fapt, îngrășare fără un aport alimentar exagerat!

La Nutridava te așteptăm pentru a te sprijinii cu răbdare și atenție personalizată, astfel ca împreună cu Dieteticianul Nutriționist, să îți învingi aceste prejudecăți iar stilul de viață alimentar și nu numai alimentar, să devină pentru tine o obișnuință sănătoasă de zi cu zi.

admin