Pastile și prafuri contra poftei de mâncare
În puține sectoare ale industriei farmaceutice internaționale s-au lansat și continuă să se lanseze, într-un ritm foarte rapind, atât de multe noi preparate ca în domeniul medicamentelor saua prafurilor pentru slăbire. Aceasta nu corespunde însă unei bogății reale a mijloacelor chimioterapice menite să combată îngrășarea, ci reprezintă un fenomen cu cauze predominant comerciale.
Pe cât de rapid (și deseori zgomotos) apar noile preparate pentru slăbire, pe atât de repede dispar sau intră într-un anonimat aproape total. Fabricile de medicamente din țările avansate se întrec a lansa această categorie de preparate, pentru care contingențe largi ale populației manifestă un interes permanent și care, susținute de o reclamă bine condusă, de multe ori însoțite de un „slagăr” bine conceput, plăcut urechilor, aduc câștiguri consistente.
„Noutatea” fiecărui produs este impusă de rațiuni comerciale și constă, de fapt, într-o înnoire a formei de prezentare sau, cel mult, într-o variantă foarte puțin deosebită a unor substanțe de mult cunoscute.
În realitate, numărul mijloacelor medicamentoase ale combaterii îngrășării este redus. În categoria medicamentelor anorexice (care scad pofta de mâncare) există două tipuri principale de preparate. Variantele lor sunt foarte apropiate, atât în ce privește compoziția și modul de acțiune, cât și eficacitatea. Nu voi intra în detalii despre aceste două tipuri tocmai pentru a evita, cumva, publicitatea acestora.
Efectele medicamentelor sau a prafurilor anorexice nu se dovedesc a fi identice în toate cazurile. Scăderea poftei de mâncare se manifestă, sub influența lor, în grade foarte diferite, ceea ce se explică și printr-o reactivitate organică individuală variată, dar mai ales prin faptul că pofta de mâncare rămâne un fenomen în care intervin puternic elemente psihice subiective.
Se înțelege că preparatele anorexice reprezintă doar mijloace ajutătoare pentru ușurarea aplicării unui regim alimentar mai sărac decât cel obișnuit pentru persoanele obeze. Aceste preparate nu se adresează decât într-o mică măsură și în mod indirect întregului ansamblu de procese fiziologice ce sunt interesate într-o formă sau alta de obezitate.
Cei care așteaptă efecte miraculoase și socotesc că înghițind câteva comprimate pe zi își vor vedea kilogramele topindu-se ca prin farmec, se înșeală!!!
Preparatele anorexice nu trebuie folosite decât în cazuri extreme și numai după sfatul medicului. În primul rând pentru că dozele ce pot fi folosite sunt destul de largi și fixarea dozei pentru fiecare caz în parte trebuie să țină seama de considerente complexe. În al doilea rând pentru că, pe lângă efectele favorabile și dorite de scădere a poftei de mâncare, preparatele anorexice pot produce și efecte secundare mai mult sau mai puțin nocive. Și în sfârșit, pentru că ambele tipuri de preparate anorexice sunt contraindicate la persoanele care suferă sau au suferit de anumite tulburări nervoase, cardiace, gastrice sau hepatice.