Autor: admin

Ce este și cum funcționează analiza segmențială corporală prin bioimpedanță (BIA)?

Analiza bioimpedanței este o abordare neinvazivă, cu costuri reduse și utilizată în mod obișnuit pentru măsurarea compoziției corporale și evaluarea stării clinice.
Analiza corporală prin bioimpendanță ne ajută ca pe lângă greutate, să mai aflăm și câtă grăsime avem în corp și cum este distribuită, cât de dezvoltată este masa musculară și cum este și ea distribuită, ce densitate osoasă avem, cât de hidratat este corpul, care ne este IMC-ul (indice de masă corporală).
De la început vrem să te asigurăm că analizatorul corporal de ultimă generație folosește un curent electric slab și deloc periculos sau dureros adică nonivaziv, iar în doar câteva secunde, aparatul generează un grafic complet al structurii corpului tău. Această metodă simplă, neinvazivă și nedureroasă măsoară rezistența electrică a corpului după trecerea unui curent electric de intensitate redusă (măsurători la 5, 50 și 100 kHz cu un curent de 0,8 mmA). Deci, pentru a cunoaște compoziția corpului, adică raportul dintre masa de grăsime, cantitatea totală de apă din organism, masa minerală osoasă și masa reziduală, este suficient să urci desculț și fără ciorapi.


Această evaluare este posibilă deoarece diferitele tipuri de țesuturi (mușchi, grăsime, oase) au conținuturi diferite de apă și în consecință, au grade diferite de conductivitate electrică.


De ce am apela la analiza corporală prin bioimpedanță? Cum ne îmbunătățește calitatea vieții?
Cunoașterea este putere. A-ți cunoaște resursele, obiceiurile, echilibrul intern, necesitățile, reprezintă cheia către un organism sănătos. Trebuie să învățăm să ne cunoaștem, să identificăm cu exactitate problemele noastre fiziologice și care este originea lor. Absența energiei are întotdeauna o cauză, foamea acută are o cauză. Exact așa cum știm care este cauza apatiei noastre, tot așa trebuie să identificăm și cauzele care ne conduc către o stare de disconfort.


Dacă nu încerci să slăbești, un cântar cu bioimpedanță te poate ajuta totuși să îți dai seama dacă ai un raport sănătos între grăsimi și mușchi.
Analiza impedanței bioelectrice este o metodă cu un grad ridicat de acuratețe. Precizia diferă în funcție de calitatea dispozitivului folosit, așadar cel mai bine este să apelezi la o clinică de specialitate pentru această evaluare. Deși cântarele cu bioimpedanță inclusă pot fi cumpărate și pentru acasă, centrele medicale au de obicei sisteme mai performante și deci mai precise. În plus, ai parte de o interpretare corectă a rezultatelor, oferită de specialiști.


Vino la Clinica Nutridava pentru o analiză segmențială corporală prin bioimpedanță realizată cu analizatorul profesional Tanita MC 780 MA care este cel mai apreciat model de analiză segmențială din lume.

Invățături și curiozități despre mere

Ziua Internațională a merelor,  este sărbătorită încă din 1990, prima oară în Marea Britanie și apoi în mai multe țări ale lumii.

Atunci simți că este toamnă când culegi un măr direct din copac.

Acum este toamnă, te invit să mergi să culegi un măr și în timp ce îl miroși și mănânci să îți amintești aceste rânduri de mai jos.

Invățături și curiozități:

  • Mărul este unul dintre cele mai consumate fructe din lume. Bogat in vitamina C și în alte substanțe nutritive, mărul este denumit și „regele fructelor”.
  • La vârsta copilăriei, printre poveştile cele mai îndrăgite se numără şi „Prâslea cel voinic şi merele de aur”, iar în colinde ni se urează să înflorim ca Mărul, ca Părul…
  • Coaja unui măr conține mult mai mulți antioxidanți și fibre decât miezul acestui fruct.
  • În întreaga lume există mai mult de 7500 de soiuri de mere cultivate. Ar dura mai mult de 20 de ani pentru a le incerca pe toate, dacă ai manca un măr pe zi!
  • Merele nu conţin deloc grăsime sau sodiu, ceea ce le face atât de grozave în dieta persoanelor care suferă de retenţie de apă şi afecţiuni cardiovasculare.
  • Conform celor de la  BBC „cele trei mere care au schimbat lumea” sunt: mărul Evei, al lui Newton şi al lui Steve Jobs. Este un motiv în plus  pentru a vă convinge să consumați mere zilnic, asta și pentru că “Un măr pe zi ține doctorul departe”.
  • Merii pot trăi mai mult de 100 de ani.
  • Merele pot stimula producția de estrogen la femeile care au intrat in menopauza.
  • Mâncarea ceremonială a Paştelui evreiesc includea la desert o combinaţie de mere tocate mărunt, nuci şi stafide pisate, curmale, scorţişoară, vin şi miere.
  • Principalele acţiuni se manifestă asupra aparatului digestiv. Datorită acidităţii moderate, merele ajută digestia, provocând prin act reflex o importantă creştere a secreţiei salivare şi gastrice.
  • Sucul merelor ajută la tonifierea ţesuturilor, masându-se uşor obrajii, sânul, abdomenul.
  • O persoană mănâncă în medie aproximativ 65 de mere în fiecare an.
  • Potrivit sugarstacks.com, 100 de grame de mere vin cu 11,5 grame de zahăr, respectiv cu puţin peste un cub şi un sfert. Astfel, un măr mare (200 grame) conţine 23 grame de zaharuri, ceea ce reprezintă 92 de calorii din totalul de 116.
  • Datorită nivelului ridicat de bor, merele contribuie la îmbunătățirea memoriei și activitatea electrică a creierului.
  • Sekai-ichi este cel mai scump soi de măr. Acesta costă aproape 21$.
  • Primul astronaut care a călătorit în spațiu și a orbitat în jurul pământului, americanul John Glenn, a dus cu el piure de mere ambalat în tuburi. După aceea alți astronauți au avut și ei în meniu sos de mere cu șuncă.
  •  Isaac Newton a descoperit legea gravitației atunci când i-a căzut un măr în cap.

Daca Malusdomesticaphobia este frica de mere, oare cum se numește iubirea fața de mere? Știu doar că atunci când consumi cu regularitate mere, când alegi merele curate, organice și le savurezi când le mănânci din totată inima, aceea este iubirea față de măr.

Pune-i copilului pe masă bunele obiceiuri!

Nutriția este importantă la fiecare vârstă, însă în perioada copilăriei este, cu adevărat, vitală. Copiii au nevoie de substanțe nutritive adecvate pentru a crește sănătoși și puternici și, mai mult decât atât, au nevoie să deprindă obiceiuri sănătoase, care vor rămâne cu ei pentru întreaga viață. O relație firească, naturală, cu alimentația sănătoasă inițiată în acest moment are toate șansele să crească frumos și să vă scutească de toate neplăcerile pe care le credeați de neevitat: da, ora mesei poate fi și altceva decât o zonă de luptă!

Orice părinte este conștient că o nutriție sănătoasă întărește potențialul de învățare și bunăstarea copiilor și adolescenților, că astfel, contribuie la scăderea riscului de apariție a problemelor de sănătate, atât de frecvente astăzi în rândul copiilor și adolescenților (obezitate, boli cardiovasculare, tulburări alimentare, chiar cancer), dar un stil de viață sănătos și echilibrat pare atât de greu de atins, în condițiile în care zilnic suntem bombardați cu vesele și colorate reclame la tot felul de alimente nesănătoase!

De fapt, e nevoie doar de puțină disciplină (și aici mă refer în primul rând la noi, adulții) și de un ajutor profesionist, care să vă ghideze în această importantă călătorie. Acest ajutor vine din partea dieteticianului nutriționist pasionat și interesat de domeniul nutriției copiilor. Sprijiniți de el, drumul va fi mai simplu și mai puțin consumator de timp decât vă imaginați, iar șansele copiilor de a a deveni adulți sănătoși și încrezători vor crește considerabil.

Primii pași către o alimentație sănătoasă în viața timpurie

Abordarea corectă a problemelor de greutate la copii necesită un plan coordonat de activitate fizică și nutriție sănătoasă. Greutatea corporală crescută (supraponderalitatea și obezitatea) constituie una dintre cele mai importante probleme de sănătate în rândul copiilor și al tinerilor.

Copiii care sunt substanțial supraponderali prezintă un risc mai mare de boli cardiovasculare, diabet zaharat, disfuncții ortopedice, probleme articulare, apnee în somn, la care se adaugă repercusiuni psihosociale, cum ar fi o stimă de sine alterată, stigmatizare și depresie, cu consecințe asupra scăderii calității vieții și probleme de sănătate pe termen lung la vârsta adultă.

Scopul consultației de nutriție la copil și adolescentul de până la 18 ani constă în a stabili un profil personalizat de nutriție, în funcție de sensibilitățile alimentare, terenul genetic al familiei, alergii și de nevoile vârstei. În același timp, o consultație de nutriție la copil va ajuta părintele să adauge culoare și amuzament meniurilor zilnice sănătoase, respectând obligatoriu preferințele alimentare ale copilului și respectând, în același timp, obiceiurile și tradițiile culinare ale familiei. Consultația de nutriție la copil urmărește creșterea imunității și a energiei, copilul ajungând în scurt timp să simtă aceea stare de bine care face ca organismul să funcționeze la maximum de capacitate.

Iată, pas cu pas, drumul pe care îl avem de parcurs împreună, pentru a ne asigura că micii năzdrăvani de azi vor crește frumos, ajungând adolescenți viguroși și mai apoi adulți echilibrați:

PRIMA CONSULTAŢIE/ ANALIZE ŞI INVESTIGAŢII/ PROGRAME PERSONALIZATE DE NUTRIŢIE PEDIATRICĂ /RECOMANDARI MISCARE FIZICA/ CONSILIERE PSIHOLOGICA/ MONITORIZARE

Ca părinte, unul dintre cele mai importante lucruri pe care le faceți este să vă ajutați copiii să învețe obiceiuri alimentare sănătoase. Vă așteptăm la Clinica Nutridava, unde, pe lângă programe personalizate de nutriție pentru copii și adolescenți vă vom oferi sfaturi prețioase pentru voi, părinții.

5 beneficii ale apei băute pe stomacul gol, zilnic

Consumul de apă pe stomacul gol, are multiple beneficii pentru corp, iar introducerea unor obiceiuri de consum de apă poate avea efecte specifice, care vizează un scop anume.
Consumul de apă pe stomacul gol în fiecare zi este unul dintre cele mai sănătoase obiceiuri pentru că:

1.Îți curăță intestinele și eliberează toxinele din corp
Cu cât bei mai multă apă, cu atât corpul tău va fi mai curat. Dacă aveți probleme cu mersul la baie, acesta este modul perfect de a face lucrurile să se miște din nou, tactul digestiv să fie regulat și reglat. Pentru a elimina toxinele și deșeurile din organism, este important să stimulezi funcțiile renale printr-un consum suficient de apă.

2.Previne durerile de cap.
Unul dintre motivele pentru care oamenii suferă de dureri de cap este că nu beau suficientă apă. Deshidratarea este una dintre principalele cauze ale durerilor de cap. Consumul de apă poate ajuta la prevenirea deshidratării. Începeți cu un pahar de apă dimineața pentru a preveni durerea de cap devreme. Bea apă pe tot parcursul zilei.

3.Ajută la scăderea în greutate
Apa este esențială pentru funcționarea corespunzătoare a sistemului renal, acesta fiind responsabil de arderea grăsimilor. Dacă țineți o dietă și doriți să dați un impuls dietei, beți apă pe stomacul gol. Apa potabilă poate crește rata metabolică cu cel puțin 24%. Apa nu are calorii!

4.Îți stimulează sistemul imunitar
Sistemul imunitar este un factor esențial în menținerea sănătății întregului organism și reprezintă un ansamblu de structuri, mecanisme și interacțiuni complexe cu rol în apărarea organismului de agenții patogeni. Toate reacțiile chimice au loc în prezența oxigenului, iar noi prin apă aducem corpului o cantitate importantă de oxigen. Oxigenul optimizează funcțiile organismului și ajută la vindecarea bolilor. Oxigenarea celulară optimă activează leucocitele, celule imunitare care contribuie la apărarea organismului și a macrofagelor care digeră agenții patogeni, de aceea, oxigenarea optimă conduce la îmbunătățirea răspunsului imunitar.

5.Vă crește energia
Dacă vă simțiți lipsit de energie, ar trebui să beți un pahar mare de apă. Deshidratarea organismului poate conduce la instalarea senzației de epuizare, de aceea suplimentarea aportului de apă are un efect energizant imediat. O cantitate suficientă de apă de care beneficiază organismul ajută inima să pompeze sângele mai bine. Tot apa este cea care ajută sângele să transporte oxigenul și nutrienții esențiali către celule. Aceste două roluri importante ale apei îi justifică efectul revigorant.

De ce sunt benefice roșiile pentru corpul tău?

În 1893, Curtea supremă din SUA a legiferat că roșia este o legumă, chiar dacă din punct de vedere botanic este clasificată drept fruct.

Denumirea Roșie vine de la culoarea roșie, însă culoarea roșie din roșie de unde vine? Vine de la licopen, licopenul este o substanță responsabilă pentru culoarea roșie. Este un antioxidant natural, un antioxidant din clasa flavonoidelor care poate proteja celulele împotriva îmbătrânirii. Împreună cu carotenoizi, acesta are capacitatea de a proteja celulele și alte structuri ale corpului de radicalii liberi de oxigen. Organismul uman nu are capacitatea de a sintetiza licopenul, iar singurul mod de a-l obține este prin alimentație.

În Franța, roșia este îndeobște cunoscută drept ”mărul dragostei”, iar germanii au denumit-o mărul paradisului.

Roșia este în centrul atenției datorită faptului că are cel mai mare nivel al carotenoidului licopen dintre toate celelalte alimente de larg consum.

Se mai știe că 100 gr roșii:

conțin 237 mg potasiu și numai 5 mg sodiu;

– asigură 21% din DZR de vitamina C;

-conțin numai 18 Kcal.

De ce sunt roșiile o alegere sănătoasă excelentă?

Sunt pentru că roșiile conțin în proporție de 95% apă, iar restul de 5% constă în carbohidrați și fibre. Asemenea, acest aliment minune e foarte foarte sărac în calorii ceea ce este un lucru excelent pentru perioadele în care încerci să mănânci mai sănătos și să pierzi din kilogramele acumulate în plus. Roșia este considerată unul dintre acele alimente care oferă sațietate rapid, fără a adăuga multe calorii sau grăsimi.

Roșiile pot menține echilibrul glicemiei în sânge. Găsiți 1,26 mcg de crom într-o ceașcă de roșii, care ajută la reglarea glicemiei.

Ele au efecte benefice pentru piele, păr și unghii. Roșiile sunt grozave în tratarea anumitor probleme de piele, de la pielea uscată și crăpată, până la arsurile solare. Vitamina A care se găsește în roșii lucrează pentru a face părul puternic și strălucitor, iar unghile rezistente.

Există tipuri de cancer care pot fi influențate de licopen, cum ar fi: cancerul de col uterin, bucal, faringe, gât, esofag, stomac, colon, rectal, prostată, cancerul ovarian,  deci roșile pot preveni apariția cancerului, ele sunt un luptător natural împotriva cancerului. Antioxidanții din roșii (vitamina A și C) luptă cu radicalii liberi care pot cauza deteriorarea celulelor.

Mai găsim în roșie și zeaxantina  un alt compus bogat în flavonoizi prezent din abundență în aceste legume. Zeaxantina ajută la protejarea ochilor de “degenerescența maculară atribuită vârstei”

Și pentru că le iubesc atât de mult, eu le iau cu mine și iarna!

Iată câteva idei de păstrare:

  • suc de roșii sau bulion;
  • roșii întregi conservate în suc propriu;
  • roșii uscate,  cu ajutorul unui aparat pentru deshidratat legume și fructe;
  • roșii congelate, dacă aveți loc în congelator, este o metodă rapidă;

Profitați de roșii! În timp ce mănânci o roșie din grădină, nu te poți gândi decât la oameni dragi și lucruri frumoase!

Pâinea cea de toate zilele

Ajung să cunosc, la consultații, oameni faini care au o frică față de pâine. Intuiția și experiența mea profesională îmi spun că se tem să nu pună kilograme în plus sau cred că slăbesc mai ușor neconsumând pâine și de aceea ei exclud pâinea din meniu.

Să nu ne fie teamă să consumăm pâine indiferent în ce perioade ale vieții noastre ne aflăm, pentru că tradiţia pământurilor noastre ne vorbește în fiecare zi despre pâine.

Pâinea, este o sursă bogată de carbohidrați lenți, dacă este făcută din făină integrală și maia naturală, în plus pâinea nu conține zahăr.

E baza piramidei nutriționale zilnice. Cerealele integrale sunt recomandate întrucât acestea conțin, pe lângă carbohidrați, și o cantitate mare de fibre, proteine, dar și alți nutrienți importanți pentru organism, de exemplu grâul, a rămas timp de secole, cel puțin în țările europene, baza alimentației, furnizând toate elementele necesare bunei funcționări a organismului: săruri minerale, calciu, magneziu, sodiu, potasiu, clor, sulf, siliciu, zinc, mangan, cobalt, cupru, iod, arsenic, amidon, vitaminele A, grupul B, E (în germenii de grâu), K, D, PP, fermenți, acizi grași polinesaturați, antioxidanți, pigmenți vegetali, fitohormoni, glicozizi, alcaloizi, taninuri.

Nu putem să excludem pâinea substituind-o cu rondele din orez expandat, hrișcă sau porumb pentru că ele sunt presate la temperaturi înalte, pentru a avea o formă „la modă”, iar în urma acestei temperaturi ridicate aproape toți nutrienții importanți pentru organism se distrug, în concluzie aceste rondele nu sunt cea mai bună soluție.

Într-un meniu zilnic echilibrat, un dietetician-nutriționist va calcula porția și frecvența în mod personalizat, astfel încât să nu fie nici o frică de îngrășare. Deci consumăm pâine când vrem să slăbim însă ținem cont de porție, frecvență și indicele glicemic care diferă în funcție de tipul făinii folosite.

Indicele glicemic este un sistem de măsurare al carbohidraţilor pe o scară de la 0 la 100, în funcție de efectul alimentului ingerat asupra glicemiei. Indicele glicemic a fost folosit pentru prima dată de către David Jenkins la Universitatea din Toronto. Creat iniţial pentru pacienţii cu diabet zaharat, ulterior a ajuns să stea la baza a numeroase diete. Când mănânci ceva, organismul tău convertește carbohidrații din alimentație în glucoză (moleculă zaharoasă simplă, care te alimentează energetic). Glucoza intră în fluxul sangvin, iar pancreasul secretă insulina, pentru a ajuta moleculele dulci să părăsească sângele și să ajungă în celule, energizându-le. Cu cât valoarea IG este mai apropiată de 0, cu atât impactul acelui aliment asupra nivelului glicemiei tale va fi mai redusă.

IG al alimentelor (porții individuale) este clasificat în urmatoarele 3 tipuri:

  • mic (sub 55) – alimente care au un impact minimal asupra glicemiei și insulinei, conținând carbohidrați digerați, absorbiți și metabolizați încet, aici intră și pâinea integrală, neagră și pâine de secară (50% secară).
  • mediu (56-69) – alimente care au un impact mediu asupra glicemiei și insulinei, aici regăsim mămăliga.
  • mare (peste 70) – alimente bogate în carbohidrați digerați, absorbiți și metabolizați cel mai rapid de corp, ridicând nivelul glicemiei și insulinei, aici intră pâinea albă.

Recomandările mele sunt că putem consuma pâine integrală, negră sau de secară pentru:

–             absorbția lentă

–             conținutul de vitamine și minerale

–             satisfacție și stare de sațietate mult mai îndelungată după masă.

Să învățăm cantitatea și numărul de porții potrivite pentru corpul nostru, să găsim ingredientele cele mai bune pentru a face și coace pâinea cea de toate zilele. Să nu uitați să puneți ingredientele ”suflet” și ”sănătate” în ea.

Surse de beneficii – mură-n gură

Delicioasele mure se găsesc din abundență, pretutindeni în lume. Se coc la sfârșitul verii și, în afara fructelor gustoase, de la ele folosim și frunzele, florile și mugurii (în fitoterapie)

Frunzele au proprietăţi dezinfectante, cicatrizante, reglatoare hormonal şi antihemoragice, de aceea sunt considerate ca având calităţi tămăduitoare chiar mai mari decât ale fructelor.

Interesul față de mure și alte specii din genul Rubus a crescut semnificativ în ultimul timp, după ce s-au descoperit nivelurile lor ridicate de antioxidanți. Murele sunt o sursă excelentă de vitamine C, K, acid folic, fibre, mangan și cupru, o sursă bună de vitaminele A și
E, de niacina, mangeziu, zinc și fier. Sunt bogate în fenoli și flavonoide antioxidante.

Un studiu publicat în Oral Surgery, Oral Medicine, Oral Pathology, Oral Radiology and Endodontology a demonstrat că extractul de mure are o activitate antivirală puternică împotriva virusului herpes simplex.

Recoltarea murelor de face în septembrie, când fructele au ajuns la deplina maturitate. Le pot culege și copiii plimbându-se pe drumurile cu făgașe, la liziera pădurilor și de-a lungul gardurilor vii. (Atentie însă la țepi!)

Murele au proprietăți depurative și nutritive, cele mai bune rezultate obținându-se într-o cură de 10 zile, câte 100g de mure, dimineața, pe stomacul gol.

Deși murele congelate au, de obicei, cu 20% mai puțină vitamina C, ele își păstrează bine antioxidanții și alți nutrienți, fiind o modalitate convenabilă de a le avea permanent în dietă. Profitați așadar de vremea când murele se coc și asigurați-vă o provizie consistentă la congelator!

Cine ar putea refuza o porție delicioasă de sănătate?

Fasolea păstăi nu este doar o legumă ușor de transformat într-o mâncare delicioasă! E și un mod simplu de a ne menține sănătoși. Originară din Peru și America Centrală, este ușor de cultivat în grădină, fiind una din vedetele meniurilor de vară. Varietatea de fasole verde “ochi negri” își are originea în Africa și China.
Fasolea verde este bogată în vitaminele A,C,K, în fibre și mangan, fiind în același timp o bună sursă de acid folic, niacină, riboflavină, potasiu, fier, magneziu, cupru, calciu și antioxidanți precum betacarotenul, luteina și zeaxantina.
Care sunt beneficiile consumului regulat de fasole verde? Aceasta protejează sistemul cardiovascular, ajută la îmbunătățirea circulației sangvine și la reglarea nivelului de colesterol din corp, datorită conținutului mare de antioxidanți. Păstăile de fasole verde previn formarea infecțiilor și reduc riscul de dezvoltare a celulelor canceroase. În același timp, ne mențin ochii sănătoși, mulțumită cantității mari de vitamina A și a betacarotenului. Acidul folic din compoziție recomandă fasolea verde atât femeilor însărcinate, cât și copiilor. Potrivit unui studiu din 2007 din “Pediatric Allergy and Immunology”, fasolea verde a contribuit la reducerea simptomelor de astm bronșic la copii, ca unul din cele 5 ingrediente ale unei diete.
Consumul de fasole verde ajută la scăderea glicemiei, fiind recomandat în dieta diabeticilor de tip II, întrucât aceasta, bogată în fibre vegetale, are rol în a împiedica absorbția zaharurilor și în reducerea secreției de insulină.
Nu în ultimul rând, păstăile de fasole verde sunt recomandate în curele de slăbire. Acestea au rol diuretic, previn retenția de apă și facilitează eliminarea toxinelor, fiind ușor de digerat.
Profitați de fasole verde în sezon! Alegeți păstăile cu un colorit uniform si fără pete sau zgârieturi! Textura este un indiciu al prospețimii și al unui conținut optim de vitamine. Rupeți o păstaie ca să vă faceți instant o idee asupra frăgezimii acesteia. Ideal, fasolea ar trebui gătită la aburi sau prin fierbere rapidă, fierberea îndelungată afectând nivelul de vitamina C. Puteți păstra peste iarnă păstăile de fasole verde la congelator, mare parte din elementele nutritive rămânând astfel intacte.

Profitați de dovlecel!

E vară, dovlecelul e la putere! Pare cea mai banală dintre legume. Și totuși, este o uimitoare sursă de antioxidanți și vitamine.

Cel mai probabil, dovlecelul își are originea în Mexic. În tot cazul, în America de Sud se cultivă de mai bine de 5000 de ani. Columb l-a adus în Europa, iar în secolul al XIX-lea a ajuns preferatul italienilor care, la rândul lor, l-au introdus francezilor. Se cultivă ușor în grădină. Chiar daca majoritatea personelor consumă doar fructul, italienii și nu doar ei consumă și florile sale galbene, despre care se știe că sunt delicioase umplute cu brânză sau carne. Majoritatea nutrienților din dovlecel rezistă bine la gătit și tocmai acești nutrienți sunt prezenți într-o proporție mare, deci puteți fi siguri că vă bucurați de beneficiile dovlecelului, chiar dacă acesta este gătit. Conținutul ridicat de apă și pulpa delicată solicită o preparare rapidă, cu sau fără lichid, de exemplu la abur, călire sau la cuptor.

De ce este dovlecelul super? Bogat în vitamina A și în antioxidanti, acesta este o excelentă sursă pentru vitaminele B, C si K, dar și o sursă de acid folic, tiamină, mangan, potasiu și cupru. O porție de 180 de grame asigură aproape jumătate din necesarul zilnic de vitamina A!

Un articol publicat în revista Public Health Nutrition a arătat că extractele de dovlecel reduc simptomele hipertrofiei benigne de prostată la bărbații în vârstă. După un articol din 2010 din Clinics in Geriatric Medicine, dovlecelul  poate proteja împotriva demenței asociate îmbătrânirii datorită conținutului său ridicat de luteină. Așadar, avem suficiente motive să profităm din plin de această delicioasă legumă!

Flori de iasomie pentru o sănătate înfloritoare!

O legendă antică spune că regina Cleopatra se folosea de puterea parfumului florilor de iasomie pentru a-l cuceri pe Marcus Antonius (locotenentul lui Cezar). Ea înmuia pânzele corăbiei în parfum de iasomie pentru a-l atrage în mrejele sale pe Marcus. În octombrie 41 Î.Hr, Cleopatra și Marcus Antoniu s-au căsătorit. Era acea perioadă când Marcus a primit guvernarea provinciilor din Orient.

Popular, Iasomia (Jasminus Communis), se mai numește și Floarea Maicii Domnului. Denumită și Lămâiță, este originară din Europa sudică și Caucaz, zona munţilor Himalaya, din Persia și Kashmir. Numele de iasomie vine de la cuvântul persan „Yasmin” care înseamnă „Dar al Domnului”. Venerată şi considerată o plantă sacră, floare sfântă a zeului hindus al dragostei, o găsim în India sub denumirea de „regina florilor”, împletită în cununi şi prezentă în ceremoniile de nuntă, prevestind viitorului cuplu dragoste eternă. În China, floarea de iasomie simbolizează delicateţea feminină, în Siria floarea de iasomie este simbol al Damascului, numit şi „Oraşul Iasomiilor”.

Planta înflorește în lunile mai-iunie. Este o specie decorativă prin flori, formă și aspectul frunzișului ce contrastează puternic cu florile. Planta de iasomie are flori frumos mirositoare, culoarea alb-gălbuie, de 2,5-3,5 cm diametru, grupate în raceme. Iasomia se cultivă foarte mult pentru flori, în grădină, sau ca plantă de apartament.

Dar iasomia nu este doar o plantă decorativă, ci şi un remediu împotriva stresului şi a altor tulburări nervoase. 

Cercetătorii confirmă efectul calmant al florilor de iasomie și recomandă această plantă medicinală în tratamentul stărilor de nervi. Preparatele pe bază de iasomie sunt recomandate în depresii, neurastenie, migrene, tulburări circulatorii, oboseală musculară, reumatism articular, tulburări de dinamică sexuală, frigiditate, tuse spastică, contracturi musculare etc.

Conform unui studiu din anul 2010, realizat de cercetători pe șoareci de laborator, parfumul florilor de iasomie stimulează producerea de acid gama-aminobutiric (GABA) la celulele nervoase, GABA fiind cel mai important neurotransmițător inhibitor din creier. În concluzie, acest parfum poate reduce excitabilitatea sistemului nervos, respectiv poate calma stările de nervi.

Ceaiul de iasomie, bogat în antioxidanţi, ar putea încetini dezvoltarea numărului de celule canceroase din corpul omenesc, şi în această zonă derulându-se în continuare studii pentru a se vedea în ce măsură iasomia ar putea fi folosită pentru vindecarea cancerului.

Ceaiul de iasomie nu trebuie băut pe stomacul gol, în caz contrar riscați apariția acidității în stomac
De asemenea, e bine să nu consumaţi acest ceai înainte de culcare, în funcţie de organismul fiecăruia putând produce insomnie.